Constantin-Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, a fost reţinut, vineri, de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.
Potrivit unui comunicat al DNA procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de vineri, în cazul lui Constantin-Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, pentru comiterea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, începând tot cu ziua de vineri, faţă de Sebastian Ioan Hotca, la data faptei şi în prezent vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), cu atribuţii de preşedinte, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, şi Anghel-Silviu Paul, director general al Direcţiei Generale de Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul ANPC, pentru comiterea infracţiunii de şantaj.
Procurorii anticorupţie notează în ordonanţă că, în perioada octombrie 2024 – ianuarie 2025, Sebastian Ioan Hotca, la data faptelor şi în prezent vicepreşedinte al ANPC cu atribuţii de preşedinte, la instigarea lui Constantin-Flavius Nedelcea, secretar de stat în Ministerul Economiei, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi dispus mutarea temporară a persoanei vătămate din funcţia de conducere deţinută la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin într-o altă funcţie de conducere în cadrul ANPC prin încălcarea dispoziţiilor legale, care prevăd că mutarea temporară se face numai în interesul instituţiei.
„Cu toate că ocupase funcţia de comisar şef adjunct al Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Caraş-Severin prin concurs încă din anul 2014, persoana vătămată V.I.C. ar fi fost mutată pe o perioadă de două luni (2 octombrie – 29 noiembrie 2024), o lună (2 decembrie – 31 decembrie 2024), şase luni (9 ianuarie 2025 – 8 iulie 2025) din funcţia de conducere respectivă pe o funcţie de şef serviciu în cadrul ANPC”, arată anchetatorii.
În fapt, procurorii spun că mutarea persoanei vătămate ar fi fost făcută în cu totul alte scopuri decât interesul instituţiei, respectiv pentru satisfacerea unor interese individuale, private, ori de grup, mai exact pentru numirea în funcţia respectivă a unei alte persoane, încadrate în ANPC în anul 2023 şi care ar fi fost dorit/agreat de factori politici, spre a servi intereselor acestora.
„Pentru atingerea scopului urmărit, la data de 29 august 2024, inculpatul Paul Silviu Anghel, în calitate de director general al Direcţiei Generale de Control şi Supraveghere Piaţă din cadrul ANPC, cu sprijinul unei alte persoane din cadrul instituţiei, ar fi exercitat asupra persoanei vătămate V.I.C. acte de constrângere morală, prin ameninţări, intimidări şi presiuni pentru ca aceasta să renunţe la funcţia deţinută şi să rămână în concediul pentru creşterea copilului”, menţionează DNA.
Ulterior, la data de 8 septembrie, Constantin-Flavius Nedelcea, care ar fi decis să colaboreze cu organele de urmărire penală pentru aflarea întregului adevăr în cauză, ar fi avertizat pe unul dintre posibilii participanţi, în scopul îngreunării cercetărilor, mai precizează anchetatorii.
DNA informează că, pe timpul cât se află sub control judiciar, Sebastian Ioan Hotca şi Anghel-Silviu Paul trebuie să respecte o serie de obligaţii, între care: să nu desfăşoare activitatea/atribuţiile corespunzătoare funcţiei de preşedinte al ANPC, respectiv director general în cadrul ANPC, în exercitarea cărora ar fi comis infracţiunile.
